Bertoldo si Bertoldino

Bertoldo, Bertoldino si Cacasenno este o culegere de trei povestiri populare. Giulio Cesare Dalla Croce (1550 -1609) este autorul primelor doua, care privesc pataniile taranilor Bertoldo si Bertoldino la curtea din Verona a lui Alboino. regele longobarzilor. Motivul deriva din Disputa lui Solomon cu Marcolfa, cunoscut in latina din secolul al XII-lea, aparut in numerose versiuni italiene de la inceputul secolului al XVI-lea. Dalla Croce a dat povestirii o amprenta mai noua si mai interesanta, nu atat schimband locurile, tipurile sau numele (preexistente in traditie), cat adaugand o incarcatura morala, opunand sanatoasa gandire taraneasca rafinatei ipocrizii de la curte, cu o burlesca si distractiva verva. Bertoldo e reprezentantul modestei universitati a bunului-simt care este poporul, cu mintea lui agera reusind sa vare in sac pe rege, regina si curteni. Ales sfetnic al regelui Alboino, el va muri destul de iute, caci el fasole si-a dorit/nu i-au dat si a murit . Viata de la Curte, departe de cea simpla, taraneasca, ii va fi fatala lui Bertoldo. Calugarul bolognez Adriano Banchieri (1567 - 1634) continua povestea lui Bertoldo si Bertoldino, adaugand-o pe aceea a lui Cacasenno, prostanacul fiu al lui Bertoldino, lipsita insa de vivacitatea caracteristica primilor protagonisti. Data publicarii celor trei povestiri este incerta. 1620 pare cea mai apropiata de avdevar. In 1716, Goldoni s-a inspirat din acest text pentru o opera bufa - Bertoldo la curte -, pe muzica de Vittorio Ciampi, iar in 1736 a avut loc o reluare a aceleiasi opere, intr-un poem de douazeci de canturi, datorat unui grup de douazeci de literati. Zeflemitor, mucalit, de o onestitate brutala si cam misogin, Bertoldo, taranul slut si diform pe care ursitoarele l-au daruit cu o minte agera si ascutita, este vedeta incontestabila a volumului. Desi este pretuit in satul lui pentru povetele intelepte si istorioarele hazlii, Bertoldo pleaca intr-o zi spre cetatea Veronei, din dorinta de a cunoaste alte lumi si alte obiceiuri. La curtea domneasca, se face imediat remarcat de regele Alboino prin istetime si indrazneala, desi nu pregeta sa spuna lucrurilor pe nume si sa-l scoata din pepeni pe rege, dar mai cu seama pe regina, care-l uraste cu patima dupa ce Bertoldo le joaca cateva feste femeilor din regat, facandu-le de rusine. Supus la numeroase incercari, taranul cel inteligent gaseste intotdeauna o rezolvare ingenioasa si o iesire din cele mai complicate situatii - spre incantarea regelui, furia reginei si deliciul cititorilor scrie Ema Cojocaru pe blog. Ilustratiile, semnate de Silviu Baias, servesc cum nu se poate mai bine corpul povestii, adaugand viata, energie si culoare in toate. Daca aveti chef de snoave, un strop de carnavalesc, micro-liste de cugetari, subversiune si umor reavan, rezistent secole bune, cautati-l pe Bertoldo. E ori la curtea din cetatea Veronei, ori la el in sat, intorcand cu susul in jos lumea si ideile (fixe) despre ea. Citeste continuarea recenziei pe blog