Biblia dupa textul ebraic |
,,Textul Bibliei confirma, prin structura si istoria lui, teologia Treimii. Caci el are trei autori: Dumnezeu (inspiratorul lui suprem, izvorul Revelatiei), autorii textului consemnat in scris (primitorii si transmitatorii Revelatiei) si traducatorii textului originar. Cu volumul de fata, ne aflam in prezenta traducatorilor, exponenti ai <>, mediatori ai Duhului, pastori ai cuvintelor aflate in cautarea Cuvantului. Ei merita toata admiratia noastra. Pentru ca reusesc sa puna eruditia cea mai temeinica in serviciul cordialitatii, al nevoii de a intelege ceea ce e dincolo de intelegerea obisnuita." - ANDREI PLESUEvenimentele relatate in Cartea Numerilor urmeaza imediat dupa revelarea Legii pe Muntele Sinai. Poporul a luat act de vointa lui Dumnezeu si a incheiat un Legamant, obligandu-se sa-l respecte in schimbul ocrotirii divine. Istorie a traversarii pustiului catre Pamantul Fagaduintei, Numerii se remarca printr-o mare diversitate la nivel de forma si de continut. Se perinda pe scena: generatia exodului - oamenii care in ciuda binecuvantarilor primite nu au ajuns la destinatie, fiindca au privit cu scepticism fagaduinta intrarii in Canaan - si generatia celor care, mentionati in recensamintele (,,numerii") facute de Moise in capitolul 26, vor duce campania de cucerire a tarii Fagaduintei sub o noua conducere, in incercarea de a-si crea o viata noua pe baza Legii revelate pe Sinai.
83.00 Lei în magazinul Carturesti