Binecuvantari absurde. Partea 1 - Ioana Ichim

Binecuvantari absurde. Partea intai Aducem in fata cititorilor cartea doamnei Ioana Ichim - Binecuvantari absurde, un titlu si o carte deopotriva provocatoare. Sa incepem cu titlul. In limbajul bisericesc cuvantul ,,binecuvantare" are un sens spiritual profund pozitiv. Daca din punct de vedere lumesc sensul ar fi acela de acord, confirmare a unei cereri, binecuvantarea este mai mult decat atat. Ea implica harul divin, in sensul ca cel ce o acorda o face in numele lui Dumnezeu. Face aceasta cu un anumit sens spiritual. Indeplinirea ascultarii este practic indeplinirea voii dumnezeiesti, intrarea in randuiala divina. Cel care cere binecuvantarea declara ca nu este capabilsa inteleaga cu claritate voia divina, de aceea cere ajutorul indrumatorului duhovnicesc. Acesta o acorda in numele lui Dumnezeu, ca o confirmare a indeplinirii planului divin. In acest sens cel de-al doilea cuvant al titlului este o provocare. Pot fi binecuvantarile absurde? Din punct de vedere teologic, bisericesc, cei doi termeni nu sunt compatibili, sunt aproape opusi.