Brancusi. O biografie legendara. Editie aniversara - Alexandru Buican

La 150 de la nastere, o biografie de 810 pagini, scrisa la New York Public Library in decurs de 5 ani, il aduce pe Brancusi acasa. Spicuim, din Cuvantul inainte la editia in limba romana Calendarul - obiectiv - arata ca de la aparitia celei dintai editii a acestei carti au trecut, nici mai mult, nici mai putin, decat doisprezece ani! (Cand, oare, vor fi trecut! si unde am fost eu in tot acest timp?!). Desi, de atunci, au fost mai multe interventii sa retiparesc lucrarea, am declinat aceste invitatii, pline de bunavointa de altfel. Mai mult: imi aduc aminte reticenta cu care am dat la tipar cartea atunci. Desi lucrasem la ea mai bine de cinci ani (fara nici un fel de pauze), imi parea ca, totusi, nu era ,,gata". Desi dezgropasem sute de surse - literalmente -, care nu mai fusesera niciodata valorificate in legatura cu Brancusi (la New York frecventasem timp de cinci ani NY Public Library cu o indarjire de care n-as mai fi capabil in prezent), eram constient ca anume documente nu fusesera inca facute publice, nefiind puse, deci, la dispozitia cercetatorilor. In alt sens insa cartea era - atunci chiar - terminata. In timpul lucrului mai ales o idee m-a urmarit mereu. Confruntat cu marele, foarte marele numar de memorii pe care le-am dezgropat din atatea si atatea surse, s-a pus problema lasarii afara a multora din ele. Si atunci m-am intrebat daca, pastrandu-se structura de baza a cartii - cronologia, dar mai ales acele mari categorii conceptuale - ,,razboiul", ,,americani la Paris", ,,dinner la Brancusi", ,,atelierul", ,,din nou razboiul" etc. - menite sa fixeze in concepte culturale o existenta, altminteri haotica precum viata insasi - nu s-ar putea scrie aceeasi biografie folosindu-se alte intrari bibliografice decat cele dintr-o prima versiune. Evident, ar fi fost o incercare interesanta. Insa ar fi necesitat si ea vreun an sau doi de munca, iar interesul ar fi stat mai mult in elucidarea multor probleme legate de arta biografica. Ideea insa m-a ajutat sa-mi clarific o alta indoiala. Aceea a gradului de importanta al unor elemente primordiale biografiei. Anume, corespondenta primita si cea trimisa. Oricat as fi evitat sa folosesc memoriile unora sau altora dintre martorii oculari, impartindu-le intre cele doua variante, n-as fi putut evita reproducerea catorva corpusuri epistolare fara de care viata lui Brancusi ar fi devenit neinteligibila - ori aceste corpusuri sunt unice! De pilda, scrisorile lui John Quinn (,,patronul" sau) catre Brancusi si raspunsurile acestuia din urma, la care s-ar putea adauga cele ale altor colectionari si, mai ales, ale celor care i-au organizat expozitiile personale (toate in America!): Edward Steichen, Walter Pach, Marcel Duchamp, Marius de Zayas, Agnes Meyer sau Joseph Brummer (unice si ele, evident). Am inteles atunci ca singurele lucruri care ramasesera afara (din arhivele ce nu fusesera facute publice), erau marginale si adaugarea lor nu mai putea, eventual, decat sa aduca cate o precizeze in detalii. Totusi, anumite corpuri de corespondenta, neutilizate, lasau doar schitate unele dintre relatiile sentimentale ale lui Brancusi. Nu este greu de vazut ca bibliografia cartii este in proportie de mai bine de 90%, de provenienta americana si in prefata editiei intai am aratat de ce. Acolo nu mai era, deci, aproape nimic de adaugat. Chestiunea nu statea la fel in privinta arhivelor franceze. De atunci insa, cercetatori de la Muzeul de Arta Moderna din Paris au implinit aceasta lacuna cu cateva publicatii pe care le-am putut folosi, spre castigul cititorilor. Astfel pot asigura pe cei care vor fi interesati de aceasta carte ca, de asta data, nimic cu adevarat important nu a mai fost trecut cu vederea sau, cum spun americanii, ca nici o piatra nu a ramas neintoarsa. Cred ca acum, cand inchei aceasta a doua editie a unei carti pe care am gandit-o si scris-o intr-un interval de saptesprezece ani, ii pot spune adio omului genial in atelierul caruia am trait o mare parte din viata mea, nu numai alaturi de el, dar si de cohorte de vizitatori care mi-au impus, vrand nevrand, sa-i cunosc (si chiar bine!). Trebuie sa spunem, din capul locului, ca motivul de fond al acestei incercari biografice a fost interesul pe care creatia lui Brancusi ni l-a starnit inca de la inceputul vietii noastre. Aceasta mare opera a fost o revelatie si asta inseamna ca ni s a impus ca un adevar chiar de la impactul cu ea. In definitiv, scriem biografia lui Brancusi, la mai bine de sase decenii de la moartea sa, pentru ca el a creat Pasarile, Sarutul, Coloana, portretele sale. Insa revelatia nu este totuna cu intelegerea si, atunci cand am vrut sa ne explicam in ce anume consta adevarul operei, ne am lovit de dificultati. Uimitoare ne-a aparut, mai ales, marea varietate de opinii exegetice, varietate care nu este decat semnul ca ne aflam in prezenta unei creatii de exceptie. Cum noi credem ca opera se explica mai bine prin incidentul biografic (,,Nu lucrarile in sine sunt greu de realizat, ci sa te pui in starea de a le realiza, aceasta este greutatea", spunea Brancusi), am cautat sa intelegem mai intai acel complex sufletesc si de gandire din care s-a nascut aceasta mare creatie. Si atunci, mai uimitoare chiar decat in cazul operei, ne-a aparut varietatea interpretarilor asupra omului. Pentru cel care citeste literatura produsa in jurul lui, este imediat evident ca personalitatea sa, prin inedit, ca sa nu spunem ,,exotism", le-a aparut comentatorilor greu de scrutat si fixat intr-o formula unificatoare. Culoarea sufleteasca a sculptorului s a explicat in diferite feluri, diversele ,,formule" ce s-au dat fiind dintre cele mai contradictorii. S-a vorbit pe rand despre el ca despre un platonician, un taran, un sfant, un personaj excentric, printre multe altele. Noi am citit aceste ,,formule" cu interes (scrupulozitatea ne-a obligat ca in timpul lucrului la carte sa citim cat mai mult din ce s a scris despre el) si am dat peste interpretari interesante. Insa, asa cum fiecare dintre aceste interpretari avea ceva adevarat, tot asa, ni s-a parut noua, fiecare era intr-o masura falsa. Am dat, asadar, de un ,,mister Brancusi". Ni s-a impus atunci cu claritate adevarul ca descifrarea ,,misterului Brancusi" nu se poate rezolva ,,pe bucati". Ne-am intarit astfel in credinta noastra ca varietatea mare de ,,solutii" propuse, ca si deconcertarea care transpare din spatele acestor incercari, este in mare masura tocmai urmarea lipsei biografiei. - Alexandru Buican