Cand ne vom reintalni

Cand ne vom reintalni

PESTE 2 MILIOANE DE EXEMPLARE VANDUTE PUBLICAT IN PESTE 15 TERITORII ,,O poveste despre puterea incredibila a legaturii dintre doua inimi, care isi gasesc mereu drumul inapoi, in mijlocul unei lumi haotice." USA Today Cand Izzy Astor se imbarca intr-un avion in drum spre casa, nu are mari asteptari. Pentru ea este doar experienta obisnuita a unei calatorii de sarbatori: aglomeratie, oboseala, stres. Apoi, insa, il observa pe barbatul care se nimereste sa stea alaturi - si care este oricum, numai obisnuit, nu. Parul lui negru, ochii sai albastri si farmecul necizelat al lui Nate Phelan sunt calitati absolut irezistibile pentru Izzy. Si, daca pana acum nu a crezut niciodata in soarta, acum o face. Insa la 90 de secunde dupa decolare, avionul lor se prabuseste in raul Missouri. Si vietile lor se schimba. Ei doi se schimba. Nate isi gaseste drumul in cariera militara, in timp ce Izzy alege politica. Si, in pofida catorva intalniri de-a lungul anilor, momentul de a fi cu adevarat impreuna nu pare sa vina niciodata. Pana la revederea din Afganistan - cand miza este mai importanta ca oricand, iar sarcina lui Nate este sa ii protejeze viata lui Izzy. Si va face orice - nu doar ca sa o tina in siguranta, ci si ca sa ii cucereasca inima pentru totdeauna. ,,Yarros exploreaza ororile razboiului si ur - marile experientelor traumatizante. Per - sonajele ei autentice se simt in egala masura puternice si vulnerabile, iar incercarile la care ii supune soarta atinge toate notele potrivite... Cititorii vor fi cu siguranta miscati." Publishers Weekly ,,O conexiune de netagaduit intre doi oameni in mijlocul haosului se impleteste cu actiunea care te tine cu sufletul la gura, iar rezultatul este un roman pe deplin satisfacator din punct de vedere emotional." Heidi McLaughlin, autoare bestselleruri New York Times , Wall Street Journal, USA Today Afla mai multe despre carte in articolul de aici . Alte carti scrise de Rebecca Yarros sunt: A patra aripa Flacara de fier Inceputuri fara sfarsit
53.99 Lei în magazinul Librex