Cetatile de scapare

Autobiografismul ca energie poetica nu s-a stins odata cu creatiile lirice ale promotiei nouazeci, iar asta dovedeste ca poezia este mereu dispusa la acumulari din domeniul prozei si dramaturgiei. E o mare pofta de poveste si confesiune, directa, nu obligatoriu sublimata - sau sublimata numai atata cat cred autorii ca le e de folos pentru a-si incropi propriile viziuni. In aceasta carte, cele mai multe dintre poeziile sub acoperire , deghizate in straiele narativitatii, graviteaza in jurul figurii tatalui, cel cat se poate de real, dar si cel de deasupra lumii, sau timpul insusi: Seara cand se intorcea de la fabrica/ tata isi taia bataturile palmelor cu briciul/ le aseza tacticos pe un colt de ziar/ literele de plumb se imprimau pe carnea moarta/ [...] / apoi le scutura in soba de tuci/ [...] / ce vezi tata in intuneric/ arunca mucul tigarii in curte/ - un mic meteorit aterizand in iarba,/ am vrut sa ochesc o stea// mi se parea ca nu e tata ci mesterul timp/ isi privea palmele batjocorite de brici/ bataturile vor creste din nou/ si bataturile inimii vor creste/ si bataturile gandului la fel/ viata va fi acoperita de carne moarta/ pana cand mesterul timp/ isi va tari mantia peste vatra/ dar stiu ca Tu il vei demonta intr-o zi/ ii vei unge fiecare bucata cu vaselina/ il vei inchide in cufarul uitarii/ si oasele tatei vor lumina in pamant/ va creste carne noua pe ele/ prin ochiul de geam va straluci sarbatoarea/ palmele lui moi imi vor mangaia fata din nou. In esenta ei, poezia lui Ioan Barb din prezentul volum este una religioasa, imbracata in haine profane. Toate celelalte obsesii si viziuni graviteaza in jurul acestei cetati de scapare , ale carei ziduri erup din inima, nu fara amarul tristetii din pricina caruia ai inchis cerurile . Cand deschideti aceasta carte, nu intrati ca pe stadion: poezia se roaga. (Ioan Es. Pop