Clerul Azi, O Privire Din Interior - Filotheos Faros

Clerul Azi, O Privire Din Interior - Filotheos Faros

Pe mine insa, ca si pe generatiile de clerici ai epocii mele, educatia teologica si viata ,,bisericeasca" nu au avut darul de a ma inzestra cu acea cunoastere a vietii launtrice a celor pastoriti pe care au avut-o inaintasii pomeniti, care isi asumau si traiau problemele acestora cu maxima responsabilitate pentru mantuirea lor. Durerea profunda pe care am resimtit-o datorita acestei lipse a constituit pentru mine un imbold de a evada din stramtul tipar educativ de care am avut parte, incercand sa-i ajut si pe fratii mei clerici sa urmeze aceeasi cale ca si mine. Acestea sunt motivele pentru care m-am hotarat sa scriu spre folosul fratilor mei intru slujire, oferindu-le anumite principii elementare, dar si practice, sensibilizandu-i in privinta starii si nevoilor omului contemporan, pe care au fost chemati sa-l slujeasca.
24.00 Lei în magazinul Libris