Cu dintii stransi

Am scris Cu dintii stransi in vara lui 2006. Aveam 20 de ani. Am terminat-o in putin peste o luna, mai exact in 39 de zile sau mai degraba 39 de nopti de insomnie. A ramas o vreme intr-un sertar, caci n-am vrut s-o arat nimanui. A fost publicata, in cele din urma, un an mai tarziu. O carte respinsa, ascunsa, hulita. O carte care nu s-a implinit cu adevarat niciodata. Pe mine insa m-a salvat. Peste toate, este cartea fara de care celelalte nu ar fi existat George Cornila Puteti sa ii spuneti cum vreti: roman transgresiv, analiza psihologica, studiu sociologic, manual de psihiatrie sau literatura postmoderna. Cu dintii stransi este toate acestea si inca mult mai mult. O carte nihilista, onirica si viscerala, care exploreaza tenebrele fiecaruia dintre noi. Autorul ne pune in fata o oglinda si ne expune - brutal, fara menajamente si in doze foarte concentrate - la toate lucrurile care ne framanta, ne sperie, ne tulbura, ne obsedeaza, ne isterizeaza si ne dezintegreaza acum. Povestea unui personaj mizantrop, inclinat spre introspectie si depresie, pentru care inca nu s-a scris o carte de self-help si nici nu s-a inventat inca o forma de terapie, tipul caruia citatele motivationale de pe Internet i-ar adanci, probabil, si mai mult neincrederea in sine, lehamitea si ura. Un tanar despre care Truman Capote ar spune ca este un individ adanc frustrat, ce incearca sa isi exprime individualitatea pe un fond de conformism rigid, captiv intre doua planuri: auto-expresia si auto-distrugerea . Un tanar din celebra galerie a inadaptatilor de anvergura unui Tyler Durden sau George Demetru Ladima care, oricat de mult ar fi torturat, nu va incapea niciodata in patul lui Procust. Comentariu social - mult inaintea vremurilor sale, care abia acum, iata, il prind din urma pe autor - despre depersonalizare, despre uniformizare, despre superficialitatea unei societati asa-zis moderne care nu tolereaza nici diversitatea, nici esecul. Radiografia unei lumi care prinde individul ca intr-un malaxor, il mesteca bine, ii ucide sufletul si il scuipa cand nu mai are nevoie de el. Un exercitiu in auto-exorcizare si o experienta, cred, transformativa pentru scriitorul-de-atunci care avea sa devina scriitorul-de-acum George Cornila. Rodul unei minti incandescente, vizionare, absolut nebune in cel mai frumos sens al cuvantului. Si toate acestea impletite - in stilul care l-a consacrat - cu filosofia, realismul magic si intertextualitatea, care prefigurau inca din 2007 si reconfirma acum nu numai ca George Cornila este posesorul unei vaste culturi si a unei elegante a scrisului greu de egalat, dar si faptul ca este un om care arde launtric cu puterea a o mie de sori