Ecclesiastul. Cantarea cantarilor

Ca si in cazul Cartii Psalmilor (Brumar, 2007), transpunerea in stihuri romanestia celor doua texte biblice faimoase constituie (intr-o acceptie, speram,benefica) o compilatie... Ar fi de-adreptul derizoriu (ba chiar aproape sacrileg) sa incercam un comentariu al lorin cateva cuvinte. Intrucat inconturnabila clapeta a volumului trebuie, totusi,scrisa, spune-vom doar atat: in timp ce, muzical vorbind, Ecclesiastul e un ostinato,ce reia tema incipienta (si, de fapt, unica) pana la propria-i istovire, Cantarea Cantarilor ar fi (ziscvasi-pleonastic) o cantata; in ciudacantabilitatii, insa, cel mai hermetic text este al ei, - pe cand al cestuilalte sapiential si, ca atare, mult mai transparent. Cat despre cel dintai, facandabstractie, aici, de conotatiile-i absconse si de subtextu-i esoteric, uncomentariu optim (in, bineinteles, putine vorbe) ar fi acela din Samariteanca, o proza a marelui poetArghezi: Si in mijlocul manastirii, urzita cu fulgi de ceata, ea [<>, n.n.] porni cuurciorul cu apa, ridicandu-si fusta ca o toga deasupra unui trup negru, molaticsi sprintem, ca din Cantarea Cantarilor, insotita de murmur de cobze. S.F