Fata intalneste institutie

O poveste hipnotica a carei logica interna ia nastere la suprapunerea starilor din diferite momente, interpretate si intelese, toate, din perspectiva unui prezent aproape ratat, compromis si arid, in orice caz. Poate cel mai coerent discurs postpandemic din ultima vreme despre experienta sociala colectiva a ultimilor ani (pandemie, razboi si, in general, toate cataclismele noastre de toate zilele), despre ce am fi putut fi si ce suntem pana la urma, despre ridurile si ticurile dobandite in timp, carcase si vigilenta cu care le pazim, cu nervii incordati in conservarea rutinelor si gesturi/care sa amane momentul, sa indeparteze decizia - iata sufletul poeziei pe care o scrie Ioana Iuna Serban. Cu o politica rutiniera de mare forta si, in acelasi timp, cu un soi de discretie a filtrelor, e un sezon al uraganelor aici in care, dincolo de toate turbulentele - personale, sociale etc. - straluceste frumos si mandru golul unei generatii. - Andreea PopDespre pictura si muzica nu poti comenta decat aberand. Dar despre poezie? Despre senzualitatea exhibata ca un triumf ranit? Despre privirea eroinei care survoleaza delirul si discoteca din creierele celorlalti, ingaduindu-si - princiar - mici eseuri antropologice, sociologice, filosofice? Despre corporealitatea care imbiba amintirile, le moduleaza, sincronizand Orasul cu salcami cu scena Troienilor lui Kavafis? Despre toate acestea te poti numai bucura ca exista in poemele Iunei, honest witness (asa cum W. H. Auden il recunoaste pe Kavafis intr-o memorabila prefata) al unei lumi ce-si intinde tenta-culele - panica, desfraul, invidia, candoarea, desertaciunea - prin continuumul ultimelor decenii postcomuniste. - Stefan Manasi