Icoanele bizantine ale Maicii Domnului - Egon Sendler

Icoanele bizantine ale Maicii Domnului - Egon Sendler

Dupa ce intr-o lucrare precedenta, ,,Icoana, chipul nevazutului", aparuta tot la editura Sophia, a definit Icoana in termeni generici, sub aspect teologic, estetic si tehnic, Egon Sendler isi focalizeaza cercetarea in prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigandu-i izvoarele biblice, patristice si liturgice, punandu-i in lumina marile reusite si incercand sa-i sistematizeze - atat cat este cu putinta - devenirea aproape de doua ori milenara. Intr-o prima sectiune, autorul prezinta asa-numitele icoane mariale praznicale, legate de sarbatorile care celebreaza principalele evenimente din viata Maicii Domnului, cu intreaga bogatie de semnificatii spirituale pe care reflectia teologica bizantina le-a atasat - in registru dogmatic, omiletic sau imnografic - samburelui istorico-biblic originar, semnificatii care se regasesc fidel si in reprezentarile iconografice ale respectivelor praznice. In cea de a doua parte, Egon Sendler degajeaza din impresionanta tipologie a nenumaratelor icoane inchinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorand in principal marea traditie bizantina, dar si dezvoltarile ulterioare pe care aceasta le-a generat in iconografia rasariteana, rusa in special, precum si influentele pe care le-a putut exercita uneori in Apus. Privite intr-o astfel de lumina, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de stralucirea aurului si a culorilor, dar si luminate dinlauntru de nimbul tainic al intelesurilor duhovnicesti, cele care le-au dat substanta si chip deopotriva.
60.00 Lei în magazinul Libris