Istoria din cotidian

Am elaborat acest volum ca urmare a unei situatii paradoxale din Romania: se spune mereu ca romanii, indeosebi cei din generatia tanara, nu mai sunt interesati de istorie, dar marile cotidiene din tara publica aproape zilnic articole cu tematica istorica, ceea ce inseamna ca exista cititori care iubesc Muza Clio. Totodata, reviste non-academice de istorie si-au gasit o nisa de piata apreciabila in societatea romaneasca. E adevarat ca aceasta istorie jurnalistica pune accentul pe evenimentialul din trecut, pe spectacular, dar va trebui sa recunoastem ca semnalul este de dorinta a receptarii scrisului istoric, doar ca acesta este intr-o prelungita criza, din cauza istoricilor, in primul rand. Caci perceptia destul de larga a publicului este ca multi istorici ai epocii post-1989, repudiind demersul istoriografic ideologizant ante-1989, au mentinut tonul politizat al scrierilor lor, modificand doar optiunile partidiste. Iar uneori au simulat rol de procuror. Motiv pentru care cititorii amatori de istorie au preferat factualitatea trecutului, chiar prezentata fara pretentia de fapt istoric, ci ca parti ale memoriei intamplarilor petrecute in timp. Personal, sunt convins ca toti cetatenii epocii noastre de tranzitie, care pare fara sfarsit, sunt doritori sa inteleaga societatea contemporana. Ei vor sa li se prezinte traseele fundamentale pe care este inscrisa perioada in care traiesc, asteapta sa primeasca - asa cum remarca si Daniele Ungaro (Capire la societa contemporanea, 2004) - interpretari semnificative ale vietii sociale prezente, sensurile ei posibile. Caci lumea tehnologica actuala si cea viitoare ofera nenumarate date si informatii pe care ar vrea sa le inteleaga si mai ales sa le poata folosi in mod rational. Or, tocmai aici s-ar simti rolul istoricului epocii contemporane care, in ultimele decenii, a cedat interpretarea fenomenelor istoriei imediate sociologilor, politologilor, filosofilor. Doar ca acestia au o abordare descriptivista sau prezinta explicatii adesea partidiste ori speculative. De aici si neincrederea publicului in istoricii asociati cu partizanatul si preferinta confuza pentru factualitatea trecutului si mai putin pentru interpretarea istoriografica. Este adevarat ca atat in randul majoritatii istoricilor din Romania ca si al cetatenilor acestei tari inca domina anumite conventii despre ceea ce este istoria. Din Antichitate s-a prelungit perceptia ca istoria ar avea doar functia sociala de a perpetua amintirea vietii popoarelor sau a regilor (Paul Veyne, Cum se scrie istoria, 1999, p. 357). S-a crezut ca istoria trebuia doar sa povesteasca despre individualitatea unei natiuni intr-un continuum cadru spatio-temporal. Iar o alta conventie este ca istoria nu inseamna decat expunerea despre un trecut demult intamplat, cunoasterea prezentului venind de la sine. Or, adevarata istorie se cere a fi o istorie completa, legand trecutul, prin prezent, de viitor. Astazi, mai mult decat ieri, ritmul vietii sociale este deosebit de accelerat, iar prezentul devine trecut tot mai rapid. Astfel ca prezentul imediat devine trecutul recent, gandirea omului aproape contopind istoria recentului cu cotidianul in derulare catre viitor. Intr-un asemenea complex de desfasurare a vietii sociale, constiinta noastra are nevoie de cunoasterea mega-trendurilor evolutive care au generat realitatea prezentului, acesta fiind doar o statie temporala spre calea viitorului pe care ne dorim sa o strabatem cu totii. Din pacate, si aceasta evolutie grabita a lumii i-a facut pe majoritatea liderilor sa gandeasca doar in termenii timpului scurt, in interes electoralist sau pentru profitul imediat. In urma cu cateva zile, testand opinia unui cunoscut lider politic din Romania, acesta mi-a declarat ca el nu este interesat nici macar de istoria ultimului deceniu, concentrandu-se doar asupra felului in care prezentul ii poate asigura succesul in viitorul imediat! Modalitate prin care este sigur ca nu pot fi receptate corect toate elementele interdependentelor complexe de la nivel local, regional, international. Acestea uneori dau senzatia de anarhie sau haos, de amenintare a crizelor si chiar posibilelor conflicte. De unde lipsa de viziune articulata, atitudinea de vazand si facand , centrarea deciziilor pe interesul individual si/ sau de grup, iar mai putin asupra celui societal. Istoria revine in atentia liderilor politici doar in vremuri de criza, cum este si cea in care traim noi, cand sunt nevoiti sa se intrebe ce a mers gresit in evolutia anterioara, cum poate fi explicata cetatenilor sincopa dezvoltarii si ce solutii credibile ar putea propune pentru iesirea din situatia critica. Abia atunci se recunoaste ca in structura constiintei sociale exista un important palier al constiintei istorice. Un astfel de context este folosit, uneori, pentru a instrumenta istoria in scopul inducerii de conceptii, tendinte si senzatii din sfera politicilor interne si curente internationale (exemple fiind crizele post-Razboiul Rece si discut