Poeme | Corneliu Coposu

Poeme | Corneliu Coposu

Cuvant inainte de Ana Blandiana.Poemele lui Corneliu Coposu care vad acum pentru prima oara lumina tiparului au fost compuse in inchisoare pe parcursul celor 17 ani de detentie si scrise pe hartie abia dupa iesirea din inchisoare.Cartea cuprinde un CD cu cele mai frumoase poezii din volum recitate de Ion Caramitru.Pentru ca a fost obligat sa-si petreaca o mare parte a detentiei in izolare - ar fi oare exagerat sa se vorbeasca de o forma de detentie isihasta? - poemele lui n-au benficiat de solidaritatea unui cerc de colegi care ar fi putut sa le invete pe dinafara si sa le transmita mai departe. Pentru ca nu voiau sa impresioneze pe nimeni poeziile nu isi descriau suferinta, ci, dimpotriva, incercau sa faca abstractie de ea, opunandu-i meditatia, ratiunea, echilibrul. Poezia rezultata din asemenea materii prime nu putea fi, in mod evident, decat clasica, urmand preceptele estetice ale secolelor indepartate cand opera era considerata o proba de caracter cel putin cat una de talent.Emotia descoperirii - ca acela care a fost numit ,,prese-dintele moral al Romaniei" si reprezinta cu siguranta singurul model de om politic al ultimilor nostri 30 de ani , a scris volume intregi de versuri pe care nu s-a hotarat sa le publice - a fost amplificata pentru mine de mirarea in fata acestei retineri. Corneliu Coposu nu si-a publicat poeziile din doua motive: pentru ca avea, ca om de cultura, o foarte inalta parere despre poezie si pentru ca avea, ca om politic, o foarte severa parere despre definitia acestuia. Dar si un motiv si altul nu fac decat sa se adauge calitatilor intelectuale si morale ale celui care a avut puterea sa faca prin viata si ideile sale cel mai mare dar generatiilor urmatoare: acela de a le fi model.(Fragment din Cuvant inainte, Ana Blandiana)
28.00 Lei în magazinul Carturesti