Propriul omului. O legitimitate contestata - Remi Brague

Propriul omului. O legitimitate contestata - Remi Brague

Tema lucrarii de fata o reprezinta legitimitatea existentei si actiunii omului in lume, in conditiile in care modernitatea tarzie pare sa le faca imposibile. Prin urmare, este propus ca solutie un umanism ce se intemeiaza pe ipoteza inradacinarii omului in Dumnezeul biblic. Miscarea de relegitimare se implineste deci printr-o intoarcere la universal biblic. Chestionarea temeiului existentei omului constituie o team de prima importanta pentru Remi Brague, care a propus chiar ideea ca secolul XXI este secolul Fiintei, dupa secolele XIX si XX, care au avut ca intrebari dominante Binele si Adevarul. In modernitatea tarzie putem trai cu impresia unui triumf final al ideii umaniste. Si totusi, lucrurile nu stau asa. Remi Brague intemeiaza demersul cartii de fata pornind de la constatarea ca, departe de a oferi un temei solid existentei omului, umanismul exclusiv, treapta finala a ideii umaniste, submineaza de fapt ideea insasi de om. Dincolo de aparentele optimiste, s-ar putea sa traim de fapt o epoca de cumpana, o epoca in care fiinta insasi a omului sa fie amenintata. Pentru Remi Brague, acest lucru se datoreaza refuzului ideii de Dumnezeu de catre umanismul tardo-modern. Inchipuindu-si ca il elibereaza pe om, acesta de fapt il submineaza, creand chiar conditiile autodistrugerii umanului. De aceea, conform autorului, umanismul ateu a esuat. Este nevoie de o re-inradacinare in lumea biblica, pentru ca promovarea ideii de om sa poata fi din nou posibila. Este ceea ce face Remi Brague, dezbatand maniera in care omul si lumea sunt concepute in prima naratiune biblica, in Cartea Facerii. Traducere din limba franceza de Dan-Alexandru Ilies.
39.00 Lei în magazinul Libris