Recviem pentru nimeni

Cantecelele muscatoare ale Monei Banu se bucura de succes in lumea culturii alternative. Ar trebui sa fie fericita. Dar nu e. Cadentele ironice, insinuante, impertinente ale vocii ei se transforma, treptat, intr-o leganare melancolica, trista. O suferinta muta iese treptat la iveala din felul in care se prosteste si se alinta, parca auto-hipnotizata, uneori in proza, alteori intr-un fel de free rhyming. Sa fie vorba despre regretul dupa vremurile de aur ale Parazitului prietenos? Sau dupa prietenia cu Vlad Lupu, destramata cand sotul ei, politologul de faima internationala Dan Vidal, a luat locul acestuia in fruntea unui institut ce investigheaza crimele trecutului? Sau despre descoperirea, facuta cu ocazia inmormantarii tatalui ei, ca in cavoul familiei se ascund ramasitele pamantesti ale unui necunoscut (si, in plus, se pare ca numai complicatul si dificilul Vlad o poate ajuta sa afle adevarul)? Sau, poate, o taina si mai dureroasa se afla acolo, in adanc?