Saul Ozias. Memoriile unui terorist roman - Alin Spanu

Personajul care ni se dezvaluie in aceste pagini face parte din episodul atentatului anarhist de la Senat, soldat cu 3 victime. In noaptea de 7/8 decembrie 1920, Max Goldstein, artizanul bombei, insotit de Leon Lichtblau, student, traverseaza centrul Bucurestiului, intr-o iarna grea, cu multa zapada, ger si viscol. Ajung la etajul intai al Universitatii si planteaza bomba. Din troica lipseste personajul acestei carti, Saul Ozias. Participase la pregatiri, dar in ultima clipa s-a desistat, spunand ca nu crede in mijloacele violente ale luptei revolutionare. Putin inainte de ora 15.00, a doua zi, bomba face explozie. Explozia s-a soldat cu 3 victime: ministrul Dimitrie Greceanu, episcopul de Oradea, Demetriu Radu, si senatorul Spirea Gheorghiu. Presa a presupus, ca si organele de ancheta, ca atentatul a fost comandat de agentii rusi. De ce? Ar fi fost vorba de provocarea haosului, care sa duca la o revolta, poate chiar la revolutie si preluarea puterii de catre bolsevicii locali instigati de Moscova. Lucrurile nu erau, totusi, de o asemenea amploare. In ancheta care a urmat, mai multi dintre cei implicati, incepand chiar cu Max Goldstein, au declarat ca intentia troicii anarhiste a fost de a se razbuna pe regim pentru represiunea grevei generale din toamna anului 1920. Prima versiune era, totusi, cea adevarata. Atentatul avea o bataie mult mai lunga. Max Goldstein, Leon Lichtblau si Saul Ozias, plus cei aflati in culise (Gelber Moscovici, Heinrich Sternberg, Abraham Grinstein...) erau si ei implicati. In fine, prin Abraham Grinstein, de la Odessa, seful intregii operatiuni, firele complotului duceau direct la Kremlin. Asadar, troica spera sa produca haos, ca institutiile statului sa se clatine, iar guvernul (condus de generalul Alexandru Averescu) sa introduca starea de asediu. Decizia urma sa duca: 1. la caderea monarhiei; 2. a regimului burghezo-democratic. Se dorea aducerea in Romania a asa-zisei dictaturi a proletariatului. Detonatorul acestei rasturnari trebuia sa fie explozia bombei de la Senat. Vladimir Lenin & Co. au facut mai multe tentative de a rasturna regimul, toate esuate. Intai in 1917, la Iasi, cand bolsevicii au incercat arestarea familiei regale, asasinarea regelui si a reginei si introducerea regimului republican. Moscova a incercat din nou, in 1918, la 13 decembrie, printr-o asa-zisa greva a tipografilor la Bucuresti. In primavara anului 1919, pe fundalul revolutiei bolsevice maghiare, din nou Moscova a vizat rasturnarea regimului, asa cum probeaza schimbul de telegrame dintre Lenin si Bela Kun. Ultima tentativa a avut loc in toamna anului 1920, odata cu greva generala, avand drept corolar atentatul cu bomba de la 8 decembrie, infaptuit de troica anarhista: Max Goldstein, Leon Lichtblau si Saul Ozias, personajul cartii de fata. Cei trei se intalneau intr-o casa inchiriata de pe strada Stelea nr. 15, aflata in vecinatatea bisericii Sf. Gheorghe. In apropiere era Piata I.C. Bratianu, unde se afla cladirea Universitatii din Bucuresti. Senatul Regatului Romaniei isi avea sediul in amfiteatrul Facultatii de Litere si Filosofie. Dupa ce au ezitat asupra obiectivului pe care sa-l arunce in aer (cafenele, locuri aglomerate din capitala, ministere etc.), Max Goldstein a ales Senatul pentru incarcatura lui simbolica, pentru posibilitatea de a ucide personaje importante din elita politica, dar si pentru faptul ca Senatul era o institutie pazita superficial. Dupa atentat, ancheta a durat mult, iar Directiunea Politiei si Sigurantei Generale le-a dat cu greu de urma faptasilor. Max Goldstein a fost capturat, judecat si condamnat la 20 de ani de inchisoare in procesul comunistilor din Dealul Spirii din 1922. Leon Lichtblau s-a refugiat in URSS. In timpul Marii Terori, i s-a inscenat un proces pentru spionaj si tradare. A fost condamnat la moarte si executat. Saul Ozias, judecat in acelasi proces cu Goldstein, a primit o pedeapsa de 10 ani de munca silnica si a fost inchis la Doftana pana in 1930, cand a fost pus in libertate. In 1940 s-a refugiat in URSS si s-a intors in Romania in 1944 ca ofiter sovietic. Era ultimul supravietuitor al troicii din decembrie 1920. Traieste ca functionar la Bucuresti pana in anul 1984, cand moare de batranete. Si-a trait ultimii ani scriind insistent conducerii partidului, cerand sa-i fie recunoscuta vechimea in partid (recunoscuta, totusi, din 1921) si sa i se acorde o pensie de ilegalist. Acestea sunt faptele. Cum vedem, episodul este foarte spectaculos, dar, cu toate acestea, vreme de un secol, povestea nu a atras atentia istoricilor. Nu s-au scris carti, nu s-au elaborat teze de doctorat, nu s-au realizat filme etc. Manualele de istorie au ignorat subiectul, iar generatiile actuale nu stiu aproape nimic despre ce s-a intamplat in acea noapte friguroasa de 7/8 decembrie 1920. Cu toate semnificatiile momentului, nici presa, dupa consumarea faptelor, nu a mai scris. Tacerea s-a asternut peste acele zile, desi erau foarte multe lucruri de spus. Era necesara o analiza profunda a acelui moment din istoria romaneasca a secolului XX. Desi erau foarte multe lucruri de spus, mai toata lumea a fost interesata sa nu se vorbeasca despre Max Goldstein & Co. In ultimii ani, gratie unor cercetatori precum Stelian Tanase, Radu Eremia si, acum, Alin Spanu, avem o imagine mai exacta despre ce s-a intamplat atunci si consecintele atentatului asupra societatii romanesti. Cartea lui Alin Spanu este urmarea unei cercetari aprofundate facute in arhive, in cativa ani. Este scrisa alert, fara sa lase sa-i scape vreun aspect din derularea faptelor. Pentru cititorii de istorie contemporana, cartea aceasta este binevenita si o surpriza placuta. - Stelian Tanase