Strainul din interior Ed.2 - Victor Neumann
In aceasta carte, Victor Neumann lanseaza un apel la luciditate, fiind preocupat de nedreptatea care i s-a facut si de respectul pe care il merita, de interactiunea umana si de cautarea temeinica a adevarului. In contrast cu declaratiile populiste ieftine, cercetarea faptelor necesita un efort real, onestitate si o abordare metodica. In acelasi timp, el formuleaza un rechizitoriu impotriva traditiei romanesti a formelor fara fond, impotriva oamenilor politici si a publicistilor farisei, impotriva institutiilor statului care nu isi indeplinesc obligatiile. Cartea este o autobiografie de inspiratie istorica, tratand frictiunile si oportunitatile unei vieti in Banat si in Romania. ...Dosarele Securitatii nu trebuie citite in niciun caz ca protocoale, ci mai degraba ca ,,puncte de vedere" (Chladenius) ale serviciilor secrete, care trebuie descoperite, analizate si interpretate in functie de prejudecatile si interesele lor. Drumul Romaniei spre democratie va reusi numai daca dosarele Securitatii, ca si toate celelalte texte din trecut si din prezent, vor fi citite critic si contextualizate, daca vor fi istoricizate. In acest sens, stiinta istorica este o stiinta civica, una care vizeaza argumente bine fundamentate in dialogul public. Editia a II-a a cartii Strainul din interior, revizuita si completata, include un Postscriptum si un Addendum in care sunt explicate modul in care a fost fabricat dosarul de informator, manipularea arhivistica a CNSAS, avand ca scop stigmatul si demonstrand o versiune a realitatii modelata de directive politice, semnificatia conceptelor social-politice comuniste si postcomuniste. Informatiile noi completeaza biografia autorului, evidentiind mitul evreului imaginar si demonstrand fara putinta de tagada absenta comportamentului delator. Noua editie include detalii despre scandalurile artificiale privind activitatea de director al Muzeului National de Arta Timisoara, cum si cine a provocat restituirea tablourilor pictorului Corneliu Baba imprumutate de la Muzeul National de Arta al Romaniei, in ce a constat falsa evaluare a managementului din ultimul an de directorat si ,,decizia nelegala" de destituire din functie, asa cum a demonstrat instanta. Informatiile si descrierile din aceasta editie probeaza faptul ca numeroasele controverse din viata publica a Timisoarei ultimului deceniu au izbucnit dupa ce orasul a fost desemnat Capitala Europeana a Culturii.
62.00 Lei în magazinul Libris