Strania Poveste a Marelui Joc

Strania Poveste a Marelui Joc ramane cartea mea de sufl et, desi, intre timp, am mai citit cinci metri cubi. Tatal meu, primul si penultimul meu profesor de inalte lecturi, mi-a pus in brate un scriitor cum sufl etul meu n-a mai gasit niciodata, niciunde. Si-n cartea asta, o vrajitoare Z (de la zapada) il ingrijeste pe Dhimitrie (poetul) intr-o cabana din munti, ca sa-i oblojeasca ranile. Ea e inteligenta, ironica si, tot ea, cu automobilul ei albastru, l-a izbit pe zapacitul ala care suge ace (un tabiet oarecare); ca sa nu se trezeasca cu un dosar penal, il ia si-l duce in munti, sa-l faca bine la trup, ca la sufl et e poet futil. Si-n timpul asta, prietenii lui Dhimitrie (poetul), toti stranii si atemporali, il cauta prin zapezi si amintiri. Un medic genial si abscons; Toma Bumbuc, un burlac care locuieste intr-un turn de apa, unde hraneste un soricel cu nume de sarja de cavalerie (Androtancus); Stefan cel Bigot, subtire cunoscator al volutelor in spatele carora s-au ghemuit mintile oamenilor; o secretara cu nume de catifea inghesuita-ntr-o poseta de piele, Melania, fl uida ca un val de mare si nitel frivola. Crin-Triandafi l Theodorescu In Maximele lui, La Rochefoucauld ne avertizeaza ca unii oameni nu s-ar fi indragostit niciodata daca n-ar fi citit despre dragoste. M-as fi indragostit daca nu as fi citit romanul lui Leonida Neamtu, Strania poveste a Marelui Joc ? Cu siguranta. As fi iubit la fel? Cel mai probabil, nu. Cartea aceasta, cu multe straturi, ochiuri si ramifi catii, cu intersectii si locuri care revin obsesiv, este ca o plimbare prin dragoste. - Cristina Bogda