TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Lumina din flacără (Vol. 2)
Lumina din flacără (Vol. 2)
Vezi
galerie

Lumina din flacără (Vol. 2)

de Jennifer L. Armentrout

Titlu apărut în colecția New Moon la Litera

Id: #428887

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Singurul care o poate salva acum pe Sera este cel pe care ea a dorit mereu să-l ucidă


Adevărul despre planul Serei iese la iveală, zdruncinând încrederea fragilă ce se înfiripase între ea și Nyktos. Înconjurată de oameni care nu au încredere în ea, Serei nu îi mai rămâne decât să își îndeplinească datoria. Ar face orice pentru a aduce sfârșitul lui Kolis, falsul rege al zeilor, și domniei lui tiranice asupra Câmpiilor Elizee, îndepărtând astfel pericolul pe care îl reprezintă acesta pentru ținuturile muritorilor. Nyktos are însă un plan, și, în vreme ce el și Sera se străduiesc să găsească o ieșire din situația în care au ajuns, ultimul lucru de care au amândoi nevoie este pasiunea de nestăpânit dintre ei, ce continuă să se intensifice. Sera nu își poate permite să se îndrăgostească de Nyktos, nu când destinul le aduce în cale atâtea obstacole. Dar amintirile despre plăcerea pe care și-au oferit-o reciproc și dorința imposibil de stăpânit sunt ca un cântec de sirenă căruia îi e imposibil să-i reziste.

 

Pe măsură ce Sera începe să conștientizeze faptul că își dorește să fie mai mult decât consoarta formală a lui Nyktos, pericolele ce îi înconjoară se intensifică. Atacurile lansate de Umbre sunt tot mai dure și, când Kolis îi cheamă pe Nyktos și pe Sera la curte, ies la iveală și alte riscuri la care se expun. Tăciunii primitivi de viață din Sera devin tot mai puternici, ducând-o mai aproape de sfârșitul propriului Sacrificiu. Și, fără dragostea lui Nyktos ‒ o emoție pe care el este incapabil să o simtă ‒, Sera nu va putea supraviețui propriei Ascensiuni. Asta presupunând că va reuși să reziste până în acel moment, iar Kolis nu va pune mâna pe ea, căci timpul se scurge cu repeziciune ‒ atât pentru ea, cât și pentru cele două tărâmuri.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Jennifer L. Armentrout

Traducător: Alexandru Maniu

Data apariției: aprilie 2023

Titlu original: A Light in the Flame (Flesh and Fire #2)

ISBN: 978-606-33-9981-7

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 672

Limbă: Română

Dimensiuni: 13,7x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Litera

Teme: pasiune, adevăr, iubire, pericol, supraviețuire

 

Din blogul Cartepedia

Cartepedia Cartepedia

,,Într-o lume care se schimbă rapid, cu tehnologie în continuă evoluție și cu informații care curg mai repede decât putem ține pasul, ne aflăm în fața unei dorințe nestăvilită de a ne lărgi orizonturile......“

citește mai mult
Jennifer L. Armentrout
Jennifer L. Armentrout
Autor

Pe primul loc în topul New York Times și în rândul autorilor internaționali de b...

vezi autor