Anomalia - Catalin Palade

Lumina pe care o vedea era calda, dar nu in sensul opus celui rece; era ca si cum nu ar fi existat niciodata senzatia de rece. Simtea cum este intins la infinit, cum dispare incet, cum se dizolva chiar si in lipsa unui corp fizic. Era impacat. Il vazu pe tatal lui cand era copil, stand in fata stejarului auriu in seara de dinaintea Anomaliei, o atrocitate care avea sa nu se mai intample niciodata. Ii simtea gandurile, ii simtea mirarea, bucuria, curiozitatea. Simtea cum se transforma in lumina aurie emisa de stejar, lumina care ii atingea fata si care ii incanta privirea tatalui sau. Devenise Noi. - Voi fi..., pentru ca am fost deja, vibra el stins in existenta lui. Voi fi... Apoi urma Linistea.