Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900

Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900

A doua editie a Dictionarului literaturii romane de la origini pana la 1900 readuce in fata cititorului monumentala editie aparuta acum mai bine de doua decenii prin stradania cercetatorilor literari de la Institutul de Lingvistica, Istorie Literara si Folclor al Universitatii ,,Al. I. Cuza" din Iasi (azi Institutul de Filologie Romana ,,A. Philippide"). Noua editie, cu o prezentare grafica imbunatatita, reproduce integral cele 1311 articole consacrate autorilor si monumentelor literare pe care le-a dat literatura romana din cele mai vechi timpuri pana la finele secolului al XIX-lea. Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900 reprezinta, fara indoiala, un eveniment editorial si cultural, oferind specialistilor si publicului interesat un instrument de informare de prim rang. Lucrare cu caracter de premiera in genul ei, tinand seama ca prin anvergura, prin discernamant si probitate, nu-i gasim precedente, ceea ce indreptateste sa consideram ca aparitia acestui mare Dictionar marcheaza o data. - Const. Ciopraga Primul mare merit al Dictionarului este ca ne reda increderea in munca desfasurata in echipa si in erudutie [...]. Contributia Dictionarului la dezvoltarea istoriei si criticii literare romane va fi considerabila; asemenea instrumente de lucru fac sa dispara improvizatia, eruditia marunta, impresionismul. Un dictionar ca acela pe care l-a elaborat colectivul de la Iasi ne dezvaluie faptul ca nu exista un antagonism intre critica artistica si cercetarea erudita, ci un conflict ireductibil intre critica impresionista, care ignora contributia predecesorilor, si critica erudita, practicata de specialisti, de oameni care s-au dedicat fenomenului artistic, asa cum s-a conturat el de-a lungul secolelor, prin munca scriitorilor si a celor care au dat dimensiuni colective relatiei scriitor - cititor. Un asemenea instrument de lucru cultura noastra nu l-a dobandit de mult. - Alexandru Dutu Dictionarul literaturii romane de la origini pana la 1900 este o opera cu care cultura noastra se va putea oricand mandri. Cu aceasta opera monumentala se inaugureaza o noua faza in elaborarea lucrarilor de acest fel de la noi, care nu mai pot fi, de aici inainte, nici simple insailari de fise, lacunare, vindicative uneori, lingusitoare alteori, dispuse intr-o ordine relativa, si nici colectii de afirmatii hazardate. Noul dictionar biruie prin sobrietate, fara sa fie tern, prin temeinica si intinderea extraordinara a informatiei, prin rigoare tehnica si printr-o mare probitate profesionala. - Alexandru Andriescu Acest dictionar al cercetatorilor ieseni a devenit o lucrare de referinta de o valoare inestimabila [...]. Nu trebuie depuse insistente speciale pentru a documenta aceasta apreciere. Ne vom limita la cateva argumente edificatoare. Am incepe prin a spune ca dictionarul ofera o imagine asupra traiectului literaturii noastre de la inceputuri pana la pragul secolului al XX-lea. Faptul e lesne verificabil in compartimentele sale mai importante. Nu exageram defel daca notam ca, de pilda, aici aflam cea mai completa harta a publicisticii literar-culturale romanesti din secolul al XIX-lea. E o harta perfecta nu numai pentru ca incorporeaza in spatiul ei toate publicatiile literar-culturale, dar si cele mai importante periodice politice care aveau rubrici literar-cultural-artistice si in redactia carora lucrau scriitori [...]. Lucrare monumentala, de marturie a competentei mature a istoriografiei noastre literare. E o izbanda a muncii serioase, temeinice si modest rabdatoare. - Zigu Ornea
97.34 Lei în magazinul Libris