Dragostea. 12 povestiri - Anton Pavlovici Cehov

In aceste 12 povestiri, Cehov se dovedeste, cu inefabilul sau amestec de luciditate trista si umor lipsit de sarcasm, un maestru al nuantelor si subtilitatilor dulci-amare ale sufletului, fara a scrie propriu-zis proza psihologica sau de idei. Pentru Cehov, dragostea adevarata e departe de a fi ideala si lipsita de contradictii, desi inevitabil idealizeaza. In mod esential, ea se intemeiaza pe o comuniune - fie si iluzorie, in cazul celor amagiti - de simtire si valori, pe sinceritate, constanta si devotament. Scriitorul are un ochi ager si infailibil pentru diferitele ipostaze ale iubirii - de la dragostea impartasita la cea dispretuita, la neputinta sau lipsa curajului de a iubi, la dragostea frustrata ori care nu rezista incercarilor vietii, dar si la dragostea platonica, admiratoare - si pentru diferitele surogate ale iubirii - simpla atractie fizica, senzualitatea rece, mila, condescendenta, rutina, nevoia egoista de a placea, de siguranta ori statut. Nimic din ceea ce e omenesc nu scapa observatiei sale chirurgicale, si totusi profund intelegatoare. In cele din urma, in spiritul lui umanist, dragostea intre un barbat si o femeie este legata de un caracter bun si de credinta in arta, stiinta ori in profesie - cu alte cuvinte, in latura nobila a naturii umane. Cehov are o maniera aparte, ca la impresionisti. Vezi ca pictorul arunca tusele de culoare la intamplare si crezi ca nu exista nici un fel de legatura intre aceste pete cromatice, dar este de ajuns sa te indepartezi cu cativa pasi de sevalet, pentru a avea o impresie a intregului: in fata iti apare un tablou al naturii, viu colorat si plin de farmec. - Lev Tolstoi Am citit Doamna [cu catelul] dumitale. Stii ce faci dumneata? Ucizi realismul. Si ai sa-l dai gata curand - de tot si pentru multa vreme. [...] Mai departe decat dumneata nimeni nu poate merge pe aceasta carare, nimeni nu se pricepe sa scrie atat de simplu despre lucruri atat de simple, cum te pricepi dumneata. - Maxim Gorki, intr-o scrisoare din ianuarie 1900 catre Cehov Intelectualul lui Cehov imbina cea mai profunda decenta de care e in stare omul cu o incapacitate aproape ridicola de a-si pune idealurile si principiile in practica; un om devotat frumusetii morale, bunastarii poporului sau, bunastarii universului, dar incapabil sa faca ceva util in viata sa privata [...], nefericit in dragoste, ineficient fara speranta in toate - un om bun, care nu poate face bine. Acesta e personajul care trece - sub masca doctorului, a studentului, a profesorului de tara, a multor altor profesii - prin toate povestirile lui Cehov. [...] Va recomand cu caldura sa luati cat mai des cartile lui Cehov si sa va lasati purtati de visuri citindu-le, asa cum sunt menite sa fie citite. - Vladimir Nabokov, Despre Cehov, 1981 Traducere din limba rusa de Adriana Liciu.