Dupa plans - Cristian Fulas

La marginea lumii si a constiintei, sfasiat intre dependenta, memorie si supravietuire, un barbat incearca sa se reconstruiasca din ruinele propriei vieti. Cu o scriitura hipnotica si brutal de sincera, Dupa plans este un roman despre cadere, prietenie, singuratate si fragila posibilitate a salvarii. O carte care nu doar se citeste, ci se traieste. Pas cu pas, trecand de la relatarea aparent anodina a ,,miscarilor zilnice" la fluxuri teoretizante la fel de aparent rebarbative, de la un registru stilistic tensionat la solemnizari (auto)ironice in cheie joyceana sau facandu-ne sa ne gandim cand la Blecher, cand la Burroughs, cand la Selby Jr., cand la Welsh sau la Venedikt Erofeev, cu un umor pe alocuri irezistibil (dar nu neaparat senin: ,,Nimic nu seamana mai mult cu umorul decat tragedia pe care o traiesc eu"), suntem condusi ,,la limita lucrurilor si la capatul lumii". Plansul, castigat in urma unei experiente infernale, poate fi inteles - chiar daca naratorul nu insista - si ca un dar al lacrimilor, ca ,,fericire" izbavitoare (,,Fericiti cei ce plang!..."), ca reintoarcere printre cei vii. Dupa plans: o carte adevarata printre mimicry-urile literare curente. - O. Nimigean O carte la limita, un roman. O adunatura de cuvinte asezate in propozitii si fraze oarecum corecte gramatical, dupa o structura aleatorie. Un poliedru cu maximul de suprafete posibile, dar nu o sfera. Fiecare cuvant e un nod, fiecare fateta e o fraza. Acest poliedru ar avea deci toate suprafetele formate din enunturi, un miracol. Suprafata lucrurilor in cuvinte care sa descrie si altceva decat lucruri. Pe aceasta suprafata, suprascris, ADN-ul meu: drumul meu catre memorie, printr-un poliedru enorm, lucios, minunat. Iata-ma deci in posibilitatea unei amintiri, a unei solutii de supravietuire. Desigur, personajul cartii ar trebui, indiferent de vocea narativa folosita, sa fiu tot eu. Chiar daca numarul de personaje e egal cu numarul de fete ale poliedrului, toate aceste personaje vor crea de fapt premisa unei boli literare. Probabil nici nu ar trebui sa-mi explic toate astea. Sunt convins. Boala literara, deci; o specie deosebita de psihoza, cu urmatoarele trasaturi: pierderea capacitatii de apreciere a propriei suferinte, incapacitatea de a distinge intre experienta subiectiva si realitate, aparitia tulburarilor de perceptie (halucinatii, iluzii), existenta ideatiei delirante, gandire ilogica, comportamente inadecvate, bizare. - Dupa plans, Cristian Fulas