Igloo 232. Iunie-iulie 2026. Peisaj. Trei scari

Noul numar igloo propune o explorare ampla a practicilor contemporane din arhitectura, design, patrimoniu si peisaj, aducand impreuna reflectii teoretice, proiecte relevante si dialoguri care contureaza directiile actuale ale domeniului. Dosarul tematic propune o intelegere a peisajului ca sistem viu, dinamic si relational, dincolo de simpla sa reprezentare vizuala si pune in valoare relatia stransa pe care peisajul o are cu arhitectura, cu ceea ce este construit. De la scara intima a gradinii, ajungem la oras si apoi la scara larga a teritoriului si a infrastructurilor ecologice, intr-un sistem organic, interconectat. Sau, intr-o alta cheie de decodare, trecand prin arhitectura, urbanism si ecologie, ajungem la o disciplina complexa care pune in evidenta mostenirea celorlalte trei, filtrand, in straturi noi, uneori incomplete sau selective (ca orice filtru) mediul in care traim, aflat intr-o continua transformare. Mai vie - sau mai supusa vietii - decat alte forme de relationare cu mediul, arhitectura peisajului isi gaseste sensul chiar in procesul continuu de transformare. Arhitectii peisagisti au pareri diferite, cateodata vehemente, cu privire la ce este natura si care ar trebui sa fie relatia dintre ea si proiectare. Ceea ce le leaga este mai degraba o problema epistemologica comuna: discplina trebuie sa stie intotdeauna ce se intampla la scara imediat superioara celei la care intervine, dar si la cea imediat inferioara. Proiectantul de gradini care nu intelege profilul hidrologic al terenului inconjurator, urbanistul care nu stie cum functioneaza spatiile verzi ale orasului ca sistem conectat, planificatorul de teritorii care nu se poate adapta la particularitatile unui loc - fiecare dintre ei lucreaza cu instrumente incomplete. - Christian Beros