Jar - Liviu Rebreanu

... Istovirea fizica o apasa ca o povara. Incepu sa se dezbrace. Se trudi mult pana sa-si descheie rochia si totusi nu se enerva deloc, ca alteori. O scoase cu bagare de seama, sa nu agate vreo copca, si o aseza binisor pe speteaza unui scaun, sa nu se sifoneze. Ramasa numai intr-un combinezon de matase, o cuprinse frigul, isi stranse o clipa bratele peste sanii goi, zgribulita, ca si cand ar fi uitat ce facea. Numai cand privirea, ratacind fara tinta, zari pe pat camasa de noapte alba, se dumiri, arunca in graba combinezonul pe alt scaun si se infasura in camasa lunga si larga. In vreme ce se descalta si-si vara piciorul gol in papucii moi cu pampoane, ii trecu prin minte cat a dorit ea s-o vada si Dandu in camasa asta, care i se parea ca-i da o infatisare de copil mofturos si ca-i sade foarte bine. Se duse repede la oglinda inalta din colt sa controleze daca intr-adevar ii sade tot atat de bine, gandindu-se ca mai nostima era in pijamaua lui Dandu, din care abia se putea descurca. ...Se intinse pe pat, peste plapuma, si ramase nemiscata. ...Si totusi maine la patru va trebui sa... Sari din pat ca si cand astfel ar fi vrut sa alunge gandul care se imbulzea insistent in mintea ei. Merse de ici-colo, ingrijorata ca gandurile n-au s-o lase sa se odihneasca. Trecea pe langa oglinda inalta, dar se ferea a intoarce ochii intr-acolo, pentru ca nu e bine sa te uiti in oglinda noaptea.