Lacrimi de roua in dimineti umbrite - Rodica Mariana Niculescu

A mai trecut o iarna. Dar panzele paianjenului social par tot mai strans impletite. Flash-urile vietii politice ascund intunericul adanc al intereselor, superficialitatea zonelor zero si mizeria suburbiilor. Se simte durerea unei societati in metastaza, amortita doar de speranta ca celule sanatoase mai exista inca in organele vitale... Randurile acestei carti aduc o oglinda de buzunar in fata oglinzii sociale si descopera arhetipuri in care cititorul se poate regasi putin, prin indentificare sau prin opozitie cu ceva anume sau cu ceva mai mult, dar intotdeauna in situatii de viata dureros cunoscute, traite personal sau de catre cei din preajma. Dupa lectura poti reflecta la cat, cand si in ce fel viata ta a fost macar tangenta cu a unora dintre cei ce au trait intre paginile cartii. Poti dori, odata cu unele dintre personaje, ca diminetile sa-si scuture umbra si roua sa nu mai picure lacrimi. Poti visa curcubeie rasfrante in puritatea picaturilor de roua ce irump in faldurile gandurilor tale sau te poti teme ca lumina nu le va atinge niciodata. Poti sterge oglinda pentru a o ascunde in buzunar de nepasare... Lumea in care traim e un taram desprins parca din carti cu vrajitoare cu chip de inger si cu zmei ce poarta plete de Feti Frumosi. E lumea noastra, a anilor ce ne curg prin ridurile de pe tample. O oglinda stramba ne schimonoseste sufletele, le sufleca asemenea manecilor murdare, sa ne lase doar iluzia unei mangaieri de soare pe o incheietura de gand dezgolita si speriata. Intr-o clipa de luciditate vrei sa indrepti oglinda spre soarele dreptatii, sa faci loc luminii spre lumea ce te inconjoara. Si puterea de a face asta poate iti va da curaj sa treci peste umbrele diminetilor. Randurile romanului iti pot trezi in minte si suflet aceasta putere, o pot scoate din constiinta care s-a ascuns parca speriata, o pot limpezi in curcubeiele sperantei. Trebuie doar sa iti lasi ragazul sa-i citesti cuvintele si, mai cu seama, printre cuvinte, dincolo de sensurile lor explicite. Intr-un razor, la marginea aleii, ghiocei timizi isi agata lacrimi de roua sub pleoapele albe. Vlad ridica ochii spre cer si cauta picatura de albastru. Cauta avid acea intrare a razei de speranta ce va putea pulveriza cristalul lacrimilor de roua in curcubeie de lumina. Si lacrimile se vor prelinge spre pamantul ce le-asteapta. Apoi, prin radacini puternice pamantul le va readuce la viata... Un safir se iveste timid pe bolta innegurata si speranta ii sopteste lui Vlad: Viata se pare ca merge inainte. Si asta pentru ca viata trebuie sa mearga mai departe.