Locuinte colective din Romania 2026
Acest nou album din seria Igloo best reuneste 13 proiecte de arhitectura care investigheaza locuirea contemporana intr-un context urban marcat de presiuni tot mai mari asupra spatiului. Proiectele selectate propun exemple de bune practici, articulate in jurul proximitatii, diversitatii si densitatii echilibrate, ca alternative la dezvoltarile speculative. Intr-un moment in care redescoperim valoarea locuirii la comun, proiectele exploreaza tipologii si modele noi, capabile sa sustina comunitati vii. De la interventii punctuale la ansambluri coerente, fiecare devine un exemplu despre cum arhitectura poate media intre individ si colectiv. Albumul Locuinte colective 2026 propune astfel nu doar o selectie de proiecte, ci si un cadru critic pentru viitorul locuirii.
Sunt prezenti in sumar: Vlad Sebastian Rusu Birou Individual de Arhitectura • FORMAT 4 architects • Phenomena Laboratory • Studio3plus • MANADELUCRU • MONO CONCEPT • NBC/ARHITECT • In Situ • Ektra Studio, RVD Design • Westfourth Architecture • GD&C Fabrica de Arhitectura • Abstract architects • Lilian & Iana Captari. In ultimele decenii, discursul despre orasul la scara umana a fost marcat de contributiile lui Jan Gehl si David Sim. Cartile traduse si publicate de igloo media - Orase pentru oameni, Viata intre cladiri si Soft City - au adus in spatiul romanesc un vocabular necesar: proximitate, diversitate, densitate blanda, spatii comune, viata intre cladiri. Aceste concepte ne ajuta sa privim critic locuirea colectiva si sa intelegem ca densitatea nu este, in sine, nici virtute, nici problema. - Anda Zota, coordonator volum
80.00 Lei în magazinul Libris