Moarte pe credit - Louis-Ferdinand Celine

Moarte pe credit - Louis-Ferdinand Celine

Aceasta carte face parte din colectia Anansi Clasic. Intr-un soi de Bildungsroman intors, Ferdinand, un doctor cinic si mizantrop care lucreaza intr-o clinica pariziana, isi rememoreaza primii pasi in viata, de la copilaria petrecuta in mahalalele sordide ale orasului, intre pisalogelile mamei si pandaliile tatalui, la incercarile esuate de a-si face un rost in negot, urmate de calatoria intr-o Anglie alienanta si, in sfarsit, de asocierea paguboasa cu excentricul inventator Courtial des Pereires. Prin ochii sai necrutatori, se construieste astfel o lume grotesca, a ratatilor si a inadaptatilor, a abjectiei ca vocatie si a ghinionului ca destin. Tribulatiile picaresti ale tanarului Ferdinand, descrise cu umor negru in inconfundabilul staccato celinian, surprind needulcorat insusi haosul existentei, dand expresie unei experiente umane definitorii pentru epoca moderna si, totodata, unei sensibilitati profund originale, care avea sa schimbe definitiv fata literaturii. Splendid, salbatic. Cred cu toata convingerea ca e cel mai mare scriitor al timpurilor noastre. - Henry Miller Il citeam pe Celine, mancam biscuiti, citeam si citeam si radeam in hohote, gandindu-ma: ,,In sfarsit am gasit pe unul care scrie mai bine decat mine". - Charles Bukowski Toti scriitorii ii sunt indatorati lui Celine. Fiind atat de provocator, Celine a demonstrat ca poate jumatate din totalitatea experientei noastre, jumatatea animala, a stat ascunsa pana acum sub valul bunelor maniere. Niciun scriitor cinstit nu va mai vrea vreodata sa fie politicos. - Kurt Vonnegut Pentru Celine, ca si pentru Kafka si Rimbaud, nu mai e vorba sa participi la marele concert al inteligentei. Nici sa-ti aduci caramizile ca sa contribui la elaborarea unei constiinte universale. Singura ambitie e ca, stiind foarte bine care sunt scadentele, sa ramai viu, pe deplin viu, atat cu sufletul, cat si cu simturile. - J.M.G. Le Clezio Pe vremea cand Celine isi scria primele romane, inca mai puteai sa crezi in avangarda: erau lucruri importante de zis, cenzurate de tabuuri si prejudecati. Azi, totul e permis, dar nu se mai aude nimic. Si totusi, vocea lui Celine razbate pana la noi: dispretuitoare, puternica, spurcata, plina de patetism si in ultima instanta, cred, triumfatoare. - Will Self Traducere din limba franceza de Maria Ivanescu.
69.00 Lei în magazinul Libris