Mostenitoarea Tronului Nordic

Cu greu am reusit sa-mi deschid pleoapele de plumb si, dupa ce privirea incetosata mi s-a mai limpezit, am vazut aplecandu-se asupra mea, un tanar frumos si, in acelasi timp, infiorator de rece, ca o furtuna de primavara . Chipul lui impietrit nu afisa nicio emotie. Aveam sa aflu mai tarziu ca acesta e modul lui de a reactiona cand e foarte speriat. Doar ochii negri ca doua bucati de carbune ii tradau ingrijorarea.Unde eram? Cum ajunsesem acolo? Dar cel mai important, cine eram?Ii vedeam buzele miscandu-se, dar nu intelegeam nimic din ce-mi spunea, iar asta nu pentru ca ar fi vorbit in vreo limba necunoscuta, ci pentru ca in urechile mele rasuna ceva ce bruia sunetul.Eram la marginea unei paduri, intinsa pe jos. Oare fusesem implicata intr-un accident rutier? Se pare ca si el se gandea la aceasta posibilitate, pentru ca mi-a examinat intregul corp. Nu eram ranita. Aveam sute de zgarieturi superficiale, dar nicio rana. Si totusi, hainele si corpul imi erau acoperite cu sange uscat.Tanarul continua sa-mi vorbeasca. Poate imi punea intrebari sau poate incerca sa ma linisteasca, insa eu eram calma, mult prea calma. Daca oricum nu intelegeam nimic din ce spunea, din cauza bazaitului din urechi, mi-am concentrat atentia asupra lui. Am observat toate astea cu o oarecare intarziere, mintea mea avand dificultati in a face conexiuni. Echilibrat si bine proportionat, l-am gasit perfect, precum o sculptura