No return point - Luminita Amarie

Cartea coboara la niste adancimi ,,basice", atinge arhetipul, ceea ce o scoate din simplul biografism si din ,,autoanaliza", conferindu-i o greutate rarisima, de mare densitate si intensitate interioara. Ceea ce rezulta din naveta intre ,,perfidul Albion" si casa de pe Magura (a radacinilor, dar si a paraginirii, paradis recuperat mai mult ca nostalgie decat ca prezent) are un sunet ravasitor de ubi sunt si de vanitas vanitatum, cu atat mai autentic, cu cat nu urca in emfaza retorica, ci se articuleaza din retinere, sincopa, elipsa, din decupaje si instantanee temporale iesite din ,,timpul obligatiilor". Abia asa se aude tacerea esentiala pe care cuvintele n-o pot exprima, ci doar o semnaleaza indirect. Oboseala existentiala se transforma in puritate elegiaca, intr-un lirism cu care ne intalnim tot mai rar printre vociferarile si hauliturile contemporane. Luminita Amarie are o vocatie (sa fie oare fatalitate?) de mater dolorosa, simte atmosfera sfarsiturilor si sfarsitului, respira in preapocalipsa, impreuna cu ,,toti distrusii", se resemneaza fara sa abandoneze, traieste maternitatea ca pe o rezistenta eroica, reumanizanta, in pofida memoriei traumelor, a codurilor sociale alienante, a pericolului care pluteste in aer, a angoaselor. Mater dolorosa nu-si pierde - dimpotriva! - energiile binefacatoare de ,,mama hranitoare". No return point (desigur, nu mai e drum indarat), tocmai de aceea se simte obligata sa mearga inainte, peste pragul metanoiei, printre ,,pisicile care stralucesc in ferestre". - O. Nimigean