Pachet Valiza cu vise

Pachet Valiza cu vise

Greseala este caleaDESTINUL FARA EGAL AL UNUIA DINTRE CEI MAI INZESTRATI ARTISTI ROMANILa cincisprezece ani, un copil rom din Bucuresti le spunea tuturor ca intr-o zi va urca pe cele mai mari scene ale Americii. Toti il credeau nebun. Era 1985, iar regimul Ceausescu tocmai ii refuzase viza. Trei ani mai tarziu, fugea din comunism cu naiul in brate. Destinatia era Italia, insa ajunge in Grecia, unde cerseste prin tavernele Atenei. De acolo, destinul il poarta peste ocean, la Berklee - cea mai prestigioasa scoala de muzica din lume -, pe aceeasi scena cu James Brown, Joe Cocker, Shaggy si Cyndi Lauper. Pentru oricine priveste din afara, pare un drum in linie dreapta catre varf, dar nu a fost niciodata asa.Pentru ca, dincolo de afise, scene si aplauze, exista o alta poveste, mai putin spectaculoasa - cea pe care n-a spus-o nimanui pana acum. Este despre frica de a fi el insusi, despre adictiile si golul lasat de arta. Dar, inainte de toate, Greseala este calea e marturia unui om care a descoperit, dupa o viata intreaga de alergat, ca tot ce parea gresit in drumul lui era, de fapt, drumul. Damian nu e un personaj usor de primit in inima. Impetuos si fragil deopotriva, nu renunta la nimic din ceea ce il defineste. Pentru mine, paginile in care isi descrie copilaria si idolii ce-i alcatuiesc livada din Teii dintai mi se par de pus pe rana pentru zeci de generatii de copii condamnati la un viitor fara orizont. - Parintele Constantin Necula Damian Draghici este un personaj absolut original, care a luptat cu viata, societatea, oamenii si a devenit un cetatean cu toate onorurile cuvenite. Este animat de o forta neobisnuita, de o determinare incrancenata sa devina perfect in tot ceea ce face.Smulgandu-se din trecutul sau extrem de complex si de complicat, a devenit personajul complet de astazi. Acesta este Damian Draghici, un om al succesului pe care si l-a dorit si pe care si l-a construit printr-o vointa si o forta care au frant toate zidurile ce i-au stat in cale.Cartea sa este un argument al succesului in viata si un motiv pentru a nu accepta niciodata infrangerea idealurilor tale. - Prof. univ. dr. Dumitru Constantin DulcanConturul unui visEsteticiana si mama singura, fara conexiuni sau privilegii, Anastasia Soare si-a riscat viata fugind din Romania comunista pentru a ajunge in America. Cartea ei spune povestea remarcabila a unei femei care a transformat un vis intr-un brand de un miliard de dolari - de la momentele in care invata limba engleza urmarind emisiunile lui Oprah, pana la clipa in care i-a conturat sprancenele chiar in platoul aceleiasi emisiuni.Anastasia a revolutionat industria de frumusete aplicand principiile invatate la scoala de arta si a cucerit un portofoliu stralucitor de cliente: Michelle Obama, Jennifer Lopez, Kim Kardashian sau Hailey Bieber. Dar dincolo de succesul sclipitor, drumul nu a fost deloc usor.In aceasta relatare memorabila, Anastasia isi impartaseste calatoria extraordinara - in care valorile romanesti precum munca, perseverenta si optimismul au fost puse la incercare in inima Los Angelesului. A ignorat bancile si proprietarii care radeau de visul ei de a deschide un salon dedicat doar sprancenelor - si a demonstrat ca pasiunea si determinarea pot invinge orice obstacol.Aceasta nu este doar povestea succesului unei femei. ci o invitatie sincera de a crede din nou in tine si in visul tau - oricat de departe ar parea.Pentru ca daca Anastasia a reusit, poti si tu. Recenzii Ori de cate ori vorbesc despre ce inseamna cu adevarat succesul, incep mereu cu povestea Anastasiei.Ea intruchipeaza puterea de a te ridica prin fortele proprii - a transformat o pasiune simpla, aceea de a contura sprancene, intr-un adevarat imperiu. Am urmarit cu mandrie etica ei de munca neobosita si felul in care a construit o intreaga miscare in jurul sprancenelor.Obsesia globala de astazi pentru sprancene a inceput cu ea. Este, fara indoiala, Regina-Mama a acestui trend! - Oprah Winfrey O cunosc pe Anastasia de multi ani si a fost mereu atat de generoasa cu timpul si energia ei - este o adevarata sursa de inspiratie si sustine mereu femeile si afacerile lor.A avut o cariera incredibila, iar 25 de ani de succes merita sarbatoriti asa cum se cuvine. Ii doresc Anastasiei mult succes si in urmatorii 25 de ani! - Kim Kardashian Anastasia este cu adevarat o deschizatoare de drumuri; a venit in aceasta tara fara nicio relatie, dar a lasat o amprenta de nesters in industrie.A fost nevoie de o forta incredibila, determinare si vointa pura pentru a deveni antreprenoarea de succes care este astazi.Sunt onorata sa o numesc prietena si sa ii sarbatoresc realizarile remarcabile. - Jennifer Lope
99.90 Lei în magazinul BookZone