Pasarea din zid - Ion Lazu

Lidia canta, improviza, acesta fiind privilegiul ei, sa se lase in voia luminii si a melodiei ce se izvodeste singura, de la sine... O filmam si pe masura ce volutele cantecului se desfaceau in jur, asemenea unor petale, simteam ca turistii (acesti oameni neidentificabili, mereu curiosi, mereu grabiti, in vesnica miscare, dramuindu-si clipele, cautand locul magic, numai de ei dibuit, de unde vor vedea pentru totdeauna Acropole), se astamparau din viermuiala, se ostoiau, se opreau din vesnica sporovaiala euforica: fara veste hipnotizati de glasul Lidiei... M-am intors sa-i filmez, prin palcul de maslini contorsionati si, pe cand eu incheiam cercul, se intorcea si cantecul in matca lui... Lidia s-a oprit, transfigurata de emotie, pe cand turistii au izbucnit spontan in aplauze...