Poezii - Stefan Petica

"Am scris aceste poeme intr-o vreme de zbuciumare tacuta si de deznadejde tragica. Era vremea cind se sfarimau idealurile cu pornirea furioasa cu care trebuie sa se fi darimat odinioara idolii de pe altarele lor de marmura alba. Constiinta obsteasca palea; omul privea incruntat si trist. Cind constiinta suprema se stinge, se face noapte in suflete. Si soarele sta gata sa apuna. Razele sale din urma intindeau pe cerul odata limpede o mantie de purpura si aur. Multimea privea infiorata, caci apropierea intunerecului este totdauna infioratoare. Pe buzele sale vinete rugile triste erau soptite cu teama, ca intr-o biserica veche. Eu n-am fost decit un glas dintr-o multime." - STEFAN PETICA (1877-1904)