Raport asupra postcomunismului si alte eseuri incorecte politic - Claude Karnoouh
Omul comun mai mult sau mai putin umil-tu, cititorule, sau eu nu poate accepta efemerul si precarul; avem o nevoie innascuta de siguranta: prin mijlocirea unui monument, uniunea generalului cu particularul ne inscrie, deci, in acel ,,etern" pe care germana il exprima cu mai multa forta metafizica decat francezele ,,mon village" sau ,,ma ville": e vorba de Heimat; sau, cum zice italianul, il mio paese. Exodul rural masiv de dupa al Doilea Razboi Mondial, industrializarea generalizata si faraonica arata, fara putinta de tagada, ca vremurile noastre s-au schimbat in chip radical. Se pare ca ,,cele trei decenii glorioase" si criza economica, in Occident, pe de o parte, apoi hiper-dezvoltarea industriala din perioada comunista si cei douazeci de ani de postcomunism ambalati in terapii de soc si tranzitie in Est, pe de alta parte, au erodat unitatea poporului-natiune, in buna parte himerica, dar totusi o unitate. Sub biciul individualismului economic, favorizand doar hedonismul consumist - fantasma sau cosmar? - vremuri nomade ne semneaza soarta. Paris, septembrie 2012
49.90 Lei în magazinul Libris