Raspunderea penala medicala
Constructia lucrarii Raspunderea penala medicala are marele merit al claritatii si simplicitatii. Normele de incriminare care au legatura cu actul medical sunt explicate in lumina principiilor specifice domeniului cercetat, facand posibila intelegerea exacta a continutului acestora si facilitand aplicarea lor la cazurile concrete. Sunt analizate stiintific fundamentele incriminarilor si au fost parcurse chestiunile extrapenale, prealabile angajarii raspunderii penale, independent de faptele incriminate de legiuitor. Mai mult decat atat, intrucat autoarea nu ezita sa faca propuneri indraznete de ajustare a textelor si chiar de incriminare, de lege ferenda, lucrarea are toate sansele sa devina o mina de resurse nu numai pentru practicienii dreptului, ci si pentru legiuitor.Totodata, aceasta lucrare va alimenta, in mod egal, reflectia universitarilor, care, cu siguranta, o vor gasi utila in perspectiva cercetarilor viitoare si o vor putea utiliza ca pe unul dintre cele mai solide puncte de sprijin pentru problemele pe care le suscita. Explorand obiectul sub toate formele, de la definirea domeniului la raspunderea penala si apoi la integrarea acesteia printre remediile substantiale ale garantarii dreptului persoanei la ocrotirea sanatatii, culminand cu fundamentarea interdisciplinara a conceptului, lucrarea a reusit sa-si atinga obiectivul: tratarea subiectului in globalitatea sa, intr-o abordare multipla, istorica, actuala si de perspectiva. Prof. univ. dr. emerit Gheorghita MATEU
51.68 Lei în magazinul BookZone